Prin decizia nr. 18/2025 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii și publicată în M. Of. nr. 967 din data de 20 octombrie 2025 s-a admis recursul în interesul legii care interzice concedierea salariatului aflat în incapacitate temporară de muncă stabilită prin certificat medical.

Conform deciziei instanța a stabilit: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, interdicţia de concediere priveşte momentul emiterii deciziei de concediere, moment care nu se poate situa în perioada în care salariatul se află în incapacitate temporară de muncă stabilită prin certificat medical conform legii.

Curtea a statuat că expresia „nu poate fi dispusă concedierea” folosită de legiuitor în cuprinsul art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii se referă exclusiv la momentul emiterii deciziei de concediere. Astfel, nu prezintă relevanță, din perspectiva interdicției de concediere, data comunicării deciziei și nici data la care produce efecte măsura luată de angajator privind încetarea contractului de muncă.

În acest context, dacă angajatorul emite decizia în perioada în care salariatul se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă stabilită prin certificat medical, actul este lovit de nulitate absolută, chiar dacă este comunicat ulterior.

În plus, Curtea a subliniat că, având în vedere efectul suspensiv pe care concediul pentru incapacitate temporară de muncă a salariatului îl produce cu privire la contractul individual de muncă, fiind în prezența unei cauze de suspendare de drept a acestuia, pentru întreaga perioadă de incapacitate de muncă operează interdicția de concediere prevăzută de art. 60 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, astfel că nu poate fi dispusă nicio măsură de natură a duce la încetarea contractului individual de muncă.

Curtea a invocat și principiul bunei-credințe în relațiile de muncă, pentru a preveni eventualele abuzuri din partea angajatorilor și a subliniat că angajatorii trebuie să manifeste loialitate și să evite orice conduită care ar putea prejudicia salariatul aflat în concediu medical.

Sursa: https://www.iccj.ro/2025/09/29/minuta-deciziei-nr-18-din-29-septembrie-2025/

 

Autor: Biciușcă Oana, Expert legislatia muncii, membru acreditat UNELM

Articole similare