Despre ce este vorba

Un salariat care lucrează în mai multe state membre este asigurat într-un singur stat, stabilit după regulile din art. 13 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004. De regulă, acesta este:

• statul de reședință, dacă salariatul desfășoară acolo o parte substanțială a activității (în practică, cel puțin 25% din timpul de lucru sau din remunerație);
• altfel, statul în care se află sediul angajatorului.

Regulamentul 2026/2359 nu schimbă aceste criterii, dar le face mai greu de ocolit și stabilește o procedură mai clară.

Ce se schimbă

1. Sediul angajatorului – unde se iau deciziile, nu unde e adresa

   „Sediul” înseamnă locul în care se adoptă deciziile principale ale firmei și se exercită funcțiile administrației centrale. Instituțiile fac o evaluare globală, pe baza unor factori precum cifra de afaceri, locul unde au loc adunările generale și natura activității obișnuite. Un sediu „de hârtie” într-un alt stat nu mai este suficient.

2. Decizia este valabilă cel mult 24 de luni

   Legislația aplicabilă se stabilește pe baza situației estimate pentru următoarele 12 luni calendaristice și este valabilă cel mult 24 de luni. După această perioadă, situația salariatului se reevaluează.

3. Decizia provizorie devine definitivă după 2 luni

   Instituția din statul de reședință stabilește legislația aplicabilă. Dacă aceasta este legislația altui stat, decizia este provizorie și devine definitivă după 2 luni de la informarea celorlalte state, dacă niciunul nu o contestă. Instituția competentă informează salariatul și angajatorul.

4. Angajatorul poate face informarea în numele salariatului

   Salariatul care lucrează în mai multe state trebuie să informeze instituția din statul de reședință. Regulamentul prevede expres că informarea poate fi făcută de angajator în numele lui.

Alte reguli noi

• Salariați cu reședința în afara UE care lucrează în două sau mai multe state membre: se consideră că își au reședința în statul în care lucrează cea mai mare parte a timpului pe teritoriul UE.
• Lucrul în timp ce primești șomaj din alt stat: persoana rămâne supusă legislației statului care plătește indemnizația de șomaj.
• Persoane care primesc o prestație în bani ca urmare a activității (de exemplu, indemnizație de boală sau de maternitate): se consideră că desfășoară în continuare activitatea. Excepție fac pensiile, indemnizațiile pentru accidente de muncă și boli profesionale și prestațiile în bani pentru îngrijirea pe termen lung.
• Personalul navigant (piloți, însoțitori de bord): activitatea se consideră desfășurată în statul în care se află baza de reședință stabilită de operatorul aerian. Regula se aplică de la 1 noiembrie 2026.

Perioada de tranziție – până la 2 noiembrie 2036

Ce se întâmplă cu contribuțiile plătite în statul greșit

Regulamentul stabilește o procedură clară pentru situațiile în care legislația aplicabilă se schimbă retroactiv sau o instituție a încasat contribuții fără să fie competentă:

• Instituția care a încasat contribuțiile fără să fie competentă le rambursează angajatorului numai după ce verifică sumele cu instituția competentă.
• La cererea instituției competente, contribuțiile sunt transferate direct către aceasta și se consideră plătite retroactiv statului competent.
• Dacă suma transferată depășește ce datorează angajatorul în statul competent, diferența se restituie angajatorului.
• Termenele de prescripție din legile naționale nu mai pot bloca decontarea între instituții; în procedurile de dialog, decontarea privește creanțele din ultimele 36 de luni.

Ce ar trebui să facă angajatorii

• Identificați salariații care lucrează în mod obișnuit în mai multe state și solicitați pentru ei formularul A1 (art. 13).
• Țineți evidența timpului de lucru și a veniturilor pe fiecare stat – pe ele se bazează estimarea pentru următoarele 12 luni.
• Notați data deciziei și reevaluați după 24 de luni.
• Anunțați instituția dacă situația salariatului se schimbă (alt stat de reședință, altă repartizare a activității).
• Pentru grupurile de firme: verificați unde se iau efectiv deciziile pentru entitatea care angajează.

Temei legal: Regulamentul (UE) 2026/2359 (JO L, 27.10.2026) – art. 1 pct. 13, 15 și 36 (art. 11, 13 și 87b din Regulamentul (CE) nr. 883/2004) și art. 2 pct. 10, 12 și 35 (art. 14, 16 și 73 din Regulamentul (CE) nr. 987/2009). Pragul de 25% pentru „partea substanțială” rezultă din art. 14 alin. (8) din Regulamentul (CE) nr. 987/2009. Informațiile au caracter general și nu înlocuiesc analiza situației concrete.