Modificare regulă de plată a concediilor medicale – Legea 64/2026
În MO nr. 416/2026 a fost publicată Legea nr. 64/2026 care modifică OUG 91/2026 privind regulile de acordare și plată a concediilor medicale pentru salariații firmelor și ai altor angajatori din România.
Regula principală
Diminuarea cu o singură zi se aplică per episod de boală, indiferent de câte certificate medicale sunt eliberate în cadrul aceluiași episod.
Regula anterioară prevedea diminuarea cu câte o zi pentru fiecare certificat medical în parte, chiar dacă acestea vizau același episod de boală.
CATEGORII EXCEPTATE – prima zi SE PLĂTEȘTE pentru:
- pacienții cronici;
- pacienții incluși în programele naționale de sănătate;
- pacienții care beneficiază de spitalizare de zi;
- cazurile de urgențe medico-chirurgicale.
În cazul concediului medical acordat fără întrerupere pentru un episod de boală sau complicaţiile care decurg din aceasta, indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate se calculează şi se plătesc prin diminuarea cu o singură zi, indiferent de numărul certificatelor de concediu medical eliberate.
În categoria excepții sunt incluse și concediilor medicale prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c), d1) şi e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
- concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice (d1);
- concedii medicale și indemnizații pentru maternitate (lit. c);
- concedii medicale și indemnizații de risc maternal (lit. e).
Controlul se realizează pe trei paliere:
- Casele de Asigurări de Sănătate – verifică legalitatea și temeinicia acordării concediilor medicale.
- Cabinetele de expertizare a capacității de muncă – sesizare și verificare.
- Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor din România – poate aplica sancțiuni conform art. 455 din Legea nr. 95/2006.
MECANISM DE PLATĂ (OUG 91/2025)
Angajatorul suportă zilele 2–6 ale indemnizației de concediu medical.
Din FNUASS se suportă începând cu ziua a 7-a până la vindecare.
Prima zi NU se plătește (cu excepțiile de mai sus).
Perioadă de aplicare: 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027.
- Consultă legea în MO: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/310545
Related Posts

Ordinul 909/2026 pentru completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate
Ordinul nr. 909/2026: procente noi de calcul al indemnizației de…

Schimbări în calculul concediului medical de la 1 august 2025
Începând cu 1 august 2025, prin ordinul 522/1026/2026 (publicat in…

Concedii medicale 2026 – 2027
Ordinul 521/2026 — Noi Reguli pentru Concediile Medicale Legislație Medicală…
